Fake?

         Scopul principal îl constituie promovarea creaţiilor originale în detrimentul celor contrafăcute. Premiul are o valenţă negativă, din moment ce poate fi interpretat drept  o amendă adusă celor lipsiţi de imaginaţie şi respect (pentru munca altora). Pe de altă parte, Plagiarius vine în întâmpinarea şi soluţionarea problemei economice, ţinând cont de faptul că anual se pierd 200.000 posturi de muncă si aproximativ 300 miliarde $. Astfel, din pricina plagiatului au de suferit atât producătorii oficiali (prin costuri), cât şi cumpărătorii (prin calitatea inferioară a produselor). De aceea, Plagiarius îşi propun diminuarea fake-urilor prin protejarea drepturilor de autor şi promovarea designerilor pe internet.

         Surprinzător, una din reuşite o constituie faptul că producătorii oficiali au reuşit să primească despăgubire de la cei ce i-au plagiat. Totodată, prin intermediul susţinerii unor conferinţe şi ceremonii în Germania, premiile au contribuit la îmbunătăţirea legii vizând produsele piratate.

Mai jos prezint câteva dintre produsele (imitaţiile) premiate în ultimii ani.

 Premii:Electronic hand dryer “HTE”

Original: Stiebel Eltron GmbH & Co. KG, Holzminden, Germania,
Plagiat: isimax GmbH, Hess. Oldendorf, Germania;

Distincţii:Glasses of the OWP-Collection

Originals: OWP Brillen GmbH, Passau, Germania,
Plagiat: Walter Binde GmbH & Co. KG, Minden, Germania;

 Premii speciale:Ceramics-Line: Vases “Barrique”

Original: Scheurich GmbH & Co. KG, Kleinheubach, Germania,
Plagiat: Chengda Porcelain Art Fty, Chaozhou, China.

Converse

            Având un rol considerabil în evoluţia baschetului american, povestea tenişilor Converse a cunoscut o trasformare notabilă de-a lungul timpului. Iniţial purtaţi doar de campionii sportivi, ulterior vânduţi în mii de magazine la nivel internaţional, tenişii n-au fost scutiţi de inevitabila tranziţie de la original la imitaţie. În pofida procesului de contrafacere (al cărui scop este pragmatic, financiar), se pare că „încălţămintea e mai importantă decât crezi. Dacă porţi Doc Martens eşti un fraier; orice alt tip de încalţăminte se acceptă. Atâta timp cât se poartă tenişi, exista un singur brand acceptat şi acela e Chuck Tazlor Converse All- Star” (Ben Weasel, Punk Rock Dress Code, original în revista Maximumrocknroll).

          Dicţionarul urban defineşte fake-urile Converse drept ,,încălţăminte ce seamănă cu cea originală, dar aparţine unui alt brand, fiind întotdeauna mult mai ieftină”. A diferenţia între produsul original şi cel contrafăcut reprezintă un aspect esenţial, din moment ce există atât magazine virtuale (site-uri), cât şi nenumărate bazaruri sau cămăruţe cu pretenţia de a fi reprezentanţi reali (oficiali).

Fake

           Într-un blog pe care l-am vizitat de curând, autorul puncta diverse forme prin care pot fi definite fake-urile: variants, samples, lookalikes ori customs (Johnny Brasco, 2006, How to tell if your shoes are fake).

            În cele ce urmează voi menţiona anumite discrepanţe notabile în funcţie de care cumpărătorul se poate orienta preferenţial, fără să dea greş. În primul rând, în magazinele oficiale se gaseşte un număr fix de tenişi de acelaşi model, spre deosebire de vecinii ,,binevoitori” ce pun la dispoziţia clientului încălţăminte de toate mărimile şi culorile (inclusiv cele nepromovate ori inexistente în catalogul oficial).

            Apoi, ţara producătoare nu este în niciun caz China, Vietnam sau Indonezia (unde costurile pentru fabricare sunt foarte reduse), ci SUA. Astfel, preţul unei perechi Converse nu se poate încadra în mod real între 10 si 50 lei. Cu toate acestea, clienţii ştiu că este vorba despre o imitaţie ieftină, însă de cele mai multe ori optează pentru principiul cantităţii în defavoarea calităţii (cinci perechi de tenişi la preţul unui singur original).

            Pe de altă parte, cel mai relevant lucru îl constituie sigla, semnătura firmei; denumirea de Converse a fost substituita în unele cazuri cu On Verse. Producătorii de imitaţii modifică unele detalii din aspectul tenişilor ce sunt caracterizaţi printr-o calitate inferioară astfel încât după o saptămână în care sunt folosiţi, au un aspect uzat.

            Cu toate aparenţele de rigoare, imposibilitatea eliminării produselor contrafăcute a condus la o comercializare excesivă, fiind uitată întreaga legendă a primului magazinaş al lui Chuck Taylor, după care a urmat un succes fulminant. Imitaţia reprezintă cauza disipării valorilor, a dizolvării acestora, fabricarea pe bandă rulantă fiind unicul mijloc de a spori finanţele în detrimentul promovării unei valori pierdute.

Converse.

         Analizând cele afirmate anterior, unde putem încadra pirateria? Mai este vorba despre devianţa sau pur si simplu a devenit un fapt normal, absolut banal?

          Omul, prin natura sa, e guvernat de legea minimului efort (costuri minime, beneficii maxime), fapt care îl impulsionează la alegerea celei mai simple modalităţi de satisfacere a scopurilor imediate. Indiferent dacă este vorba despre o trebuinţa primara ori secundară, această concluzie e general valabilă. Cu alte cuvinte, de ce pirateria ar face excepţie de la regulă?

                                                                         [Pirate]

         Din (ne)fericire trăim în secolul XXI, într-un peisaj suprapopulat în care aparent ne lipseşte răbdarea de a mai amâna, de a aştepta. În mod paradoxal, asta e valabil pentru lucrurile mai puţin importante (probabil că pentru a ne împlini visele, am aştepta mai mult). Mai e astăzi valabil dictonul ,,Graba strică treaba”?

         Pirateria este un handicap, o dependenţă atât de promovată, încât în zilele noastre a devenit o normalitate. Aşadar, pare a fi un fapt firesc pe care nimeni nu  îl mai critică (din moment ce-l practică). Mai mult, pirateria e virusul unei societăţi bolnave în care oamenii s-au resemnat si refuză să se mai lupte cu morile de vânt… Beneficiile obţinute în urma unei dependenţe aparent inofensive par a suprima eventualele dezavantaje. Intereseul majorităţii (de a avea fără a plăti) primează în faţa interesului producătorilor (care doresc să-şi primească onorurile pentru munca depusă).

          Normalitatea impune regula. Se pare că azi (cel puţin la noi în ţară), actul deviant e acela de a cumpăra filme care ar putea fi accesate online fără costuri suplimentare. Aici, însă intra în discuţie alte aspecte precum respectul de sine, diferenţa dintre original şi fake, calitate şi cantitate…

Armand van Helden

          Piraţii sunt de 10 ori mai tentaţi să cumpere muzică, în comparaţie cu restul ascultătorilor online.

           Cel putin acesta este rezultatul la care au ajuns cercetătorii Universităţii norvegiene de Management. Studiul a vizat aproximativ 2.000 de utilizatori ai muzicii de pe internet cu vârsta minimă de 15 ani.

         Ingenios din partea cercetătorilor a fost faptul ca nu s-au bazat pe sinceritatea respondenţilor din moment ce le-au cerut acestora să demonstreze că într-adevar au cumpărat muzica online.

          Să fie oare aceasta o modalitate inteligentă în spatele căreia se ascund adevăraţii vinovaţi?

[The Horrors]

          Chinezii şi cozile interminabile din faţa magazinelor Louis Vuitton  mă duc cu gândul la dorinţa disperată de a avea. Posesia are aici mai multe semnificaţii. În primul rând, se referă la un obiect palpabil, concret (o geantă, de exemplu), iar pe de altă parte, la apartenenţa la o treaptă socială înaltă. Am o geantă LV, deci exist!

         Până aici, situaţia pare să-l preocupe doar pe cumpărător, însă problema capătă amploare. Majoritatea produselor sunt contrafăcute. În timp ce cumpărătorul e preocupat să arate bine cu bani puţini, casele de modă pierd enorm din pricina imitaţiilor vândute la preţuri nu doar accesibile, ci aproape de mizerie (comparativ cu produsele originale).

         Viitorul designerilor e unul sumbru, între ruină şi disperare. Cu cine să te lupţi? Cu morile de vânt? Bineînţeles că unele minţi mai strălucite au introdus sisteme anti-imitaţie pentru a-şi apăra drepturile de producători oficiali. Un exemplu în acest sens îl reprezinta membri D&G care, începând cu sezonul toamnă-iarnă (1997-1998) au utilizat o hologramă, un certificat de autenticitate şi un logo.

[MGMT]

         Produsele contrafăcute nu numai că nu respectă drepturile designerilor, dar reprezintă o ofensă la adresa lor şi a creaţiilor originale. Mai dă cineva doi bani pe orele de muncă din atelier, pe zecile de repetiţii, tonele de materiale şi neuronii pierduţi? De fapt, ce cumpărăm: numele firmei sau un status?

         Cumpărătorii, însă, nu ştiu secretele din spatele acestor imitaţii…

         Puţini cunosc faptul ca unii copii chinezi provenind din familii de săraci contribuie (prin muncă) la fabricarea produselor false. Apoi, banii obţinuţi în urma vânzărilor ajung la traficanţi de droguri sau chiar la terorişti. În această ipostază inconfortabilă… încotro se indreaptă economia şi NOI, odata cu ea?

[Vampire Weekend]
Counterfeit or fashion addiction?

CD

          Ore de insomnie petrecute în studioul de înregistrari, tone de expresso băute după 12 noaptea, beat-uri copiate-combinate ca să pară cât mai original, nemaiauzit, nemai… Puţină inspiraţie, transpiraţie, agonie şi extaz, încercare-eroare, cam aşa se descrie travaliul producătorului unei piese ce se vrea a fi hit. ,,Incasările să depaşească orice aşteptări!”; utopie sau nu, in ziua de azi, situaţia s-a complicat.

         Piesa ajunge foarte repede pe internet – de unde e trimisă şi multiplicată prin serviciile de tip P2P (peer-to-peer). Un hit are mereu aproximativ acceaşi soartă: iniţial încântă publicul, apoi îl exasperează şi în final se ajunge la suprasaturaţie.

        Internetul a devenit o a doua natură, o armă, un prieten, un duşman; in orice caz, un rău necesar şi util, omniprezent şi omnipotent.E opţiunea fiecăruia dacă vrea să fie de acord cu această afirmaţie sau nu, dacă preferă să descarce ilegal muzică de pe internet sau să-şi cumpere varianta originală (cu iscalitură cu tot). Deocamdată nu mă interesează să fac un sondaj al fanilor DC++ sau al altor progrămele de genul ăsta.

         Mai degraba, aş vrea să ridic problema downloadarilor de pe internet şi a propagandei gratuite (ce se face aproape involuntar). Am citit de curând o cercetare a lui Will Page şi Eric Garland (The Long Tale of P2P) în urma căreia mi s-a reconfirmat o teorie mai veche. Se pare că cele mai downloadate piese sunt şi cele mai ascultate, reuşind să populeze topurile online tocmai prin schimbul gratuit, virtual. Astfel, se perpetuează modelul ascultarii unei piese ,,populare” în rândul adepţilor tehnologiei avansate.

                                                       Plăteşti sau furi?

         Pe moment, producătorii se pot simţi flataţi, din moment ce munca lor e recunoscută printr-o asemenea metoda mai mult sau mai puţin ortodoxă, dar pe termen lung această practică e un handicap, un deficit. Cea mai izbitoare consecinţa e legată de mai vechea problemă financiară. Atâta timp cât muzica e disponibilă în format electronic, fără taxe suplimentare, exista riscul de a scădea dramatic numărul de vânzări al CD-urilor originale (excepţie făcând adevăraţii fani, împătimiţii autografelor şi ai posterelor).

         Cum va soluţiona casa de discuri acest aspect, din moment ce astfel de site-uri sunt la fel de cunoscute şi recunoscute precum emisiunile radio sau TV? Pe de o parte vorbim de reclamă pe plan internaţional, de posibilităţi multiple, iar pe de altă parte, de iniţialul blocaj al vânzărilor produsului original. Bineînţeles că exista şi posibilitatea de sporire a apariţiilor în cadrul mass-media tocmai datorită publicităţii făcute pe internet şi, implicit, alternativa unui câştig mult mai mare.

         Până la urmă, internetul e cheia succesului sau doar o piedică pentru casele de discuri? Fanii sau artiştii? În favoarea cui cade moneda?

         Nevoia de interacţiune socială… Nimic nou, însă cum îşi satisface omul modern, cosmopolit trebuinţa aceasta primară, atât de ispititoare pentru sine şi totuşi atât de greu de îndeplinit? Într-un mod facil ce nu impune rigori sociale şi nici reguli imposibile, într-o maniera la fel de simplă precum gândirea sa. Virtual. Banal, lipsit de imaginaţie, deloc surprinzător, modul de interacţiune socială îl defineşte pe om.

          Ne suim pe aceeaşi treaptă cu ceilalţi, acceptăm să fim aliniaţi sau ne aliniem singuri, imităm, scandalizăm. Minciuna: singura soluţie salvatoare atunci când eul real, neacceptat, exclus e aruncat la gunoi. Putem deveni oricine, oricând… Ne schimbăm identitatea. Ne reedităm pe noi înşine. Ne dăm delete. Ne formatăm propriul mod de a ne desfăşura existenţa conform unor legi autoimpuse. Ne conformăm!?

          Imaginea noastră a început să se şifoneze. Ne-am şifonat şi noi, dar asta necesită o remediere imediată a situaţiei, o revizuire imperativă. Să fim oricine, să fim cineva, acel cineva: dorinţa oricui. Plătim oare un preţ  prea mare pentru o identitate falsă?

          Omul ca produs de consum, omul ca marfă vândută la un preţ ieftin din pretextul unei uniformizări precoce. Tu şi ceilalţi gemeni ai tăi. O marfă la preţ redus pentru care nimeni nu mai licitează, un anonim ce umple rândurile fericirii virtuale, individul lipsit de un ieri, de un mâine. Naivul, dependentul abrevierilor şi al conversaţiilor superficiale, fanul efortului minim, al costurilor mici şi al beneficiilor maxime. TU, umbra din spatele unui ecran plat…

          Let me introduce myself…  

                                                                Late night hacker

            E studentul antitocilar, cu gandire antiredundanta, antialeatorie, studentul inhibat de atata teorie, visator al gloriei absolute, geniul in pana de idei care pe ultima suta de metri gaseste salvarea. Da! Si tot de la atotputernicul internet primeste ajutorul… Doar n-o sa-si iroseasca pretiosul timp cu proiecte interminabile. Si atunci apare ispita in fata careia cedeaza fara prea multe regrete, mai ales ca in cazul de fata ulciorul a mers de multe ori la apa.

            Experienta unei ilegalitati netaxate se perpetueaza gradual, de la banala insusire a unor informatii inteligente spuse de un altul si pana la prezentarea unui intreg repertoriu de idei furate cu speranta insesizarii sursei de inspiratie. Dar totul pana cand are parte de inimaginabila situatie in care i se descopera acest secret discret… Si isi primeste recompensa: un zero, un unu sau nu mai primeste nimic si i se da ,,La revedere”.

            Ce-i de facut? Disperare, asumare a riscurilor, fuga din camp sau lacrimi (de iubire)?

            Luand in calcul si anumiti factori psihologici, in spatele aparentei de student lipsit de interes academic ce ajunge sa plagieze in virtutea inertiei, se pare ca se ascunde o problema destul de grava: stima de sine scazuta, poate chiar pierduta. Aceasta cauza duce la afirmatii precum: ,,Copiez un referat de pe internet pentru ca eu nu sunt in stare sa-l scriu.”

            Solutii? Plagiatul pare a fi cea mai facila modalitate de a scapa de un deadline, dar si o cale sigura de atrofiere a functiilor psihice: involutia memoriei din lipsa de antrenament. Se cer: doze zilnice de conjugare a verbului a face (ceva util si productiv) si a pune (mintea la contributie). Abulie? Posibil, dar si multa naivitate in fata sperantei ca profesorul nu-si va da seama.

                                                                              Varianta tradiţională

                                                            Varianta modernă