Având un rol considerabil în evoluţia baschetului american, povestea tenişilor Converse a cunoscut o trasformare notabilă de-a lungul timpului. Iniţial purtaţi doar de campionii sportivi, ulterior vânduţi în mii de magazine la nivel internaţional, tenişii n-au fost scutiţi de inevitabila tranziţie de la original la imitaţie. În pofida procesului de contrafacere (al cărui scop este pragmatic, financiar), se pare că „încălţămintea e mai importantă decât crezi. Dacă porţi Doc Martens eşti un fraier; orice alt tip de încalţăminte se acceptă. Atâta timp cât se poartă tenişi, exista un singur brand acceptat şi acela e Chuck Tazlor Converse All- Star” (Ben Weasel, Punk Rock Dress Code, original în revista Maximumrocknroll).
Dicţionarul urban defineşte fake-urile Converse drept ,,încălţăminte ce seamănă cu cea originală, dar aparţine unui alt brand, fiind întotdeauna mult mai ieftină”. A diferenţia între produsul original şi cel contrafăcut reprezintă un aspect esenţial, din moment ce există atât magazine virtuale (site-uri), cât şi nenumărate bazaruri sau cămăruţe cu pretenţia de a fi reprezentanţi reali (oficiali).
Într-un blog pe care l-am vizitat de curând, autorul puncta diverse forme prin care pot fi definite fake-urile: variants, samples, lookalikes ori customs (Johnny Brasco, 2006, How to tell if your shoes are fake).
În cele ce urmează voi menţiona anumite discrepanţe notabile în funcţie de care cumpărătorul se poate orienta preferenţial, fără să dea greş. În primul rând, în magazinele oficiale se gaseşte un număr fix de tenişi de acelaşi model, spre deosebire de vecinii ,,binevoitori” ce pun la dispoziţia clientului încălţăminte de toate mărimile şi culorile (inclusiv cele nepromovate ori inexistente în catalogul oficial).
Apoi, ţara producătoare nu este în niciun caz China, Vietnam sau Indonezia (unde costurile pentru fabricare sunt foarte reduse), ci SUA. Astfel, preţul unei perechi Converse nu se poate încadra în mod real între 10 si 50 lei. Cu toate acestea, clienţii ştiu că este vorba despre o imitaţie ieftină, însă de cele mai multe ori optează pentru principiul cantităţii în defavoarea calităţii (cinci perechi de tenişi la preţul unui singur original).
Pe de altă parte, cel mai relevant lucru îl constituie sigla, semnătura firmei; denumirea de Converse a fost substituita în unele cazuri cu On Verse. Producătorii de imitaţii modifică unele detalii din aspectul tenişilor ce sunt caracterizaţi printr-o calitate inferioară astfel încât după o saptămână în care sunt folosiţi, au un aspect uzat.
Cu toate aparenţele de rigoare, imposibilitatea eliminării produselor contrafăcute a condus la o comercializare excesivă, fiind uitată întreaga legendă a primului magazinaş al lui Chuck Taylor, după care a urmat un succes fulminant. Imitaţia reprezintă cauza disipării valorilor, a dizolvării acestora, fabricarea pe bandă rulantă fiind unicul mijloc de a spori finanţele în detrimentul promovării unei valori pierdute.
Interesant ce am citit aici! Recunosc,ma incanta sa urmaresc perimetrul de gandire al oamenilor,pina unde,in ce fel,cat de vast si subtil se vad lucrurile…toate decantate ,toate trecute prin mintea noastra!Sunt impresionat! Florin Mihaita
da pai cam asa e , eu sincer n-am vazut la noi in Romania , in niciun asa zis ‘oficial store ‘ , vreo pereche de adidasi converse pe care sa scrie “made in SUA” . Oare cine e de vina pentru aceasca avalansa de fake-uri ???
trebuie sa fi destul de naiv sa iti cumperi o pereche de incaltaminte contrafacuta, decat daca vrei sa nu te descalti in public, sa stai cu apa in ei toamna , cu picioarele degerate iarna, dar avantajul este ca esti cool !!