RAPORTUL FINAL este valabil aici.
-
Flickr Photos
More Photos
Plagiarius Awards
Apreciate de publicul consumator şi imitate de alţi producători, inovaţiile în industria tehnologiei constituie un motiv al controverselor. Atunci când drepturile de autor nu mai sunt recunoscute, sunt necesare măsuri noi de prevenţie. Premiile Plagiarius constituie o modalitate originală prin care cei ce imită în domeniul designului sunt acuzaţi de furt.
Scopul principal îl constituie promovarea creaţiilor originale în detrimentul celor contrafăcute. Premiul are o valenţă negativă, din moment ce poate fi interpretat drept o amendă adusă celor lipsiţi de imaginaţie şi respect (pentru munca altora). Pe de altă parte, Plagiarius vine în întâmpinarea şi soluţionarea problemei economice, ţinând cont de faptul că anual se pierd 200.000 posturi de muncă si aproximativ 300 miliarde $. Astfel, din pricina plagiatului au de suferit atât producătorii oficiali (prin costuri), cât şi cumpărătorii (prin calitatea inferioară a produselor). De aceea, Plagiarius îşi propun diminuarea fake-urilor prin protejarea drepturilor de autor şi promovarea designerilor pe internet.
Surprinzător, una din reuşite o constituie faptul că producătorii oficiali au reuşit să primească despăgubire de la cei ce i-au plagiat. Totodată, prin intermediul susţinerii unor conferinţe şi ceremonii în Germania, premiile au contribuit la îmbunătăţirea legii vizând produsele piratate.
Mai jos prezint câteva dintre produsele (imitaţiile) premiate în ultimii ani.
Premii:Electronic hand dryer “HTE”
Original: Stiebel Eltron GmbH & Co. KG, Holzminden, Germania,
Plagiat: isimax GmbH, Hess. Oldendorf, Germania;
Distincţii:Glasses of the OWP-Collection
Originals: OWP Brillen GmbH, Passau, Germania,
Plagiat: Walter Binde GmbH & Co. KG, Minden, Germania;
Premii speciale:Ceramics-Line: Vases “Barrique”
Original: Scheurich GmbH & Co. KG, Kleinheubach, Germania,
Plagiat: Chengda Porcelain Art Fty, Chaozhou, China.
Posted in Plagiatul: Cauză şi Efect
Modelul Converse
Având un rol considerabil în evoluţia baschetului american, povestea tenişilor Converse a cunoscut o trasformare notabilă de-a lungul timpului. Iniţial purtaţi doar de campionii sportivi, ulterior vânduţi în mii de magazine la nivel internaţional, tenişii n-au fost scutiţi de inevitabila tranziţie de la original la imitaţie. În pofida procesului de contrafacere (al cărui scop este pragmatic, financiar), se pare că „încălţămintea e mai importantă decât crezi. Dacă porţi Doc Martens eşti un fraier; orice alt tip de încalţăminte se acceptă. Atâta timp cât se poartă tenişi, exista un singur brand acceptat şi acela e Chuck Tazlor Converse All- Star” (Ben Weasel, Punk Rock Dress Code, original în revista Maximumrocknroll).
Dicţionarul urban defineşte fake-urile Converse drept ,,încălţăminte ce seamănă cu cea originală, dar aparţine unui alt brand, fiind întotdeauna mult mai ieftină”. A diferenţia între produsul original şi cel contrafăcut reprezintă un aspect esenţial, din moment ce există atât magazine virtuale (site-uri), cât şi nenumărate bazaruri sau cămăruţe cu pretenţia de a fi reprezentanţi reali (oficiali).
Într-un blog pe care l-am vizitat de curând, autorul puncta diverse forme prin care pot fi definite fake-urile: variants, samples, lookalikes ori customs (Johnny Brasco, 2006, How to tell if your shoes are fake).
În cele ce urmează voi menţiona anumite discrepanţe notabile în funcţie de care cumpărătorul se poate orienta preferenţial, fără să dea greş. În primul rând, în magazinele oficiale se gaseşte un număr fix de tenişi de acelaşi model, spre deosebire de vecinii ,,binevoitori” ce pun la dispoziţia clientului încălţăminte de toate mărimile şi culorile (inclusiv cele nepromovate ori inexistente în catalogul oficial).
Apoi, ţara producătoare nu este în niciun caz China, Vietnam sau Indonezia (unde costurile pentru fabricare sunt foarte reduse), ci SUA. Astfel, preţul unei perechi Converse nu se poate încadra în mod real între 10 si 50 lei. Cu toate acestea, clienţii ştiu că este vorba despre o imitaţie ieftină, însă de cele mai multe ori optează pentru principiul cantităţii în defavoarea calităţii (cinci perechi de tenişi la preţul unui singur original).
Pe de altă parte, cel mai relevant lucru îl constituie sigla, semnătura firmei; denumirea de Converse a fost substituita în unele cazuri cu On Verse. Producătorii de imitaţii modifică unele detalii din aspectul tenişilor ce sunt caracterizaţi printr-o calitate inferioară astfel încât după o saptămână în care sunt folosiţi, au un aspect uzat.
Cu toate aparenţele de rigoare, imposibilitatea eliminării produselor contrafăcute a condus la o comercializare excesivă, fiind uitată întreaga legendă a primului magazinaş al lui Chuck Taylor, după care a urmat un succes fulminant. Imitaţia reprezintă cauza disipării valorilor, a dizolvării acestora, fabricarea pe bandă rulantă fiind unicul mijloc de a spori finanţele în detrimentul promovării unei valori pierdute.
Posted in Counterfeit
Pirateria: între devianţă şi normalitate
Termenul „devianţa” e definit ca „infracţiunea de a încălca o regulă acceptată, stabilită” (Howard S. Becker, Outsiders: Studies in the Sociology of Deviance, 1963), ,,comportament ce nu respectă standardele impuse de o societate” (Wickman, 1991). Altfel spus, o persoană deviantă refuză să se conformeze normelor sociale, fapt care împiedică exercitarea unui control social. Indubitabil, fenomenul trebuie analizat în cadrul contextului în care apare, căci există numeroase diferenţe juridice, legislative, culturale demne de luat in consideraţie.
Analizând cele afirmate anterior, unde putem încadra pirateria? Mai este vorba despre devianţa sau pur si simplu a devenit un fapt normal, absolut banal?
Omul, prin natura sa, e guvernat de legea minimului efort (costuri minime, beneficii maxime), fapt care îl impulsionează la alegerea celei mai simple modalităţi de satisfacere a scopurilor imediate. Indiferent dacă este vorba despre o trebuinţa primara ori secundară, această concluzie e general valabilă. Cu alte cuvinte, de ce pirateria ar face excepţie de la regulă?
[Pirate]
Din (ne)fericire trăim în secolul XXI, într-un peisaj suprapopulat în care aparent ne lipseşte răbdarea de a mai amâna, de a aştepta. În mod paradoxal, asta e valabil pentru lucrurile mai puţin importante (probabil că pentru a ne împlini visele, am aştepta mai mult). Mai e astăzi valabil dictonul ,,Graba strică treaba”?
Pirateria este un handicap, o dependenţă atât de promovată, încât în zilele noastre a devenit o normalitate. Aşadar, pare a fi un fapt firesc pe care nimeni nu îl mai critică (din moment ce-l practică). Mai mult, pirateria e virusul unei societăţi bolnave în care oamenii s-au resemnat si refuză să se mai lupte cu morile de vânt… Beneficiile obţinute în urma unei dependenţe aparent inofensive par a suprima eventualele dezavantaje. Intereseul majorităţii (de a avea fără a plăti) primează în faţa interesului producătorilor (care doresc să-şi primească onorurile pentru munca depusă).
Normalitatea impune regula. Se pare că azi (cel puţin la noi în ţară), actul deviant e acela de a cumpăra filme care ar putea fi accesate online fără costuri suplimentare. Aici, însă intra în discuţie alte aspecte precum respectul de sine, diferenţa dintre original şi fake, calitate şi cantitate…
Posted in Plagiatul: Cauză şi Efect
Cumpărăm muzică, dar, de fapt…
Piraţii sunt de 10 ori mai tentaţi să cumpere muzică, în comparaţie cu restul ascultătorilor online.
Cel putin acesta este rezultatul la care au ajuns cercetătorii Universităţii norvegiene de Management. Studiul a vizat aproximativ 2.000 de utilizatori ai muzicii de pe internet cu vârsta minimă de 15 ani.
Ingenios din partea cercetătorilor a fost faptul ca nu s-au bazat pe sinceritatea respondenţilor din moment ce le-au cerut acestora să demonstreze că într-adevar au cumpărat muzica online.
Să fie oare aceasta o modalitate inteligentă în spatele căreia se ascund adevăraţii vinovaţi?
Posted in Muzica de pe Internet
De la branduri la economie
[The Horrors]
Chinezii şi cozile interminabile din faţa magazinelor Louis Vuitton mă duc cu gândul la dorinţa disperată de a avea. Posesia are aici mai multe semnificaţii. În primul rând, se referă la un obiect palpabil, concret (o geantă, de exemplu), iar pe de altă parte, la apartenenţa la o treaptă socială înaltă. Am o geantă LV, deci exist!
Până aici, situaţia pare să-l preocupe doar pe cumpărător, însă problema capătă amploare. Majoritatea produselor sunt contrafăcute. În timp ce cumpărătorul e preocupat să arate bine cu bani puţini, casele de modă pierd enorm din pricina imitaţiilor vândute la preţuri nu doar accesibile, ci aproape de mizerie (comparativ cu produsele originale).
Viitorul designerilor e unul sumbru, între ruină şi disperare. Cu cine să te lupţi? Cu morile de vânt? Bineînţeles că unele minţi mai strălucite au introdus sisteme anti-imitaţie pentru a-şi apăra drepturile de producători oficiali. Un exemplu în acest sens îl reprezinta membri D&G care, începând cu sezonul toamnă-iarnă (1997-1998) au utilizat o hologramă, un certificat de autenticitate şi un logo.
[MGMT]
Produsele contrafăcute nu numai că nu respectă drepturile designerilor, dar reprezintă o ofensă la adresa lor şi a creaţiilor originale. Mai dă cineva doi bani pe orele de muncă din atelier, pe zecile de repetiţii, tonele de materiale şi neuronii pierduţi? De fapt, ce cumpărăm: numele firmei sau un status?
Cumpărătorii, însă, nu ştiu secretele din spatele acestor imitaţii…
Puţini cunosc faptul ca unii copii chinezi provenind din familii de săraci contribuie (prin muncă) la fabricarea produselor false. Apoi, banii obţinuţi în urma vânzărilor ajung la traficanţi de droguri sau chiar la terorişti. În această ipostază inconfortabilă… încotro se indreaptă economia şi NOI, odata cu ea?
[Vampire Weekend]
Counterfeit or fashion addiction?
Posted in Counterfeit
